Caută
  • GuerrillaVerde

Peste 1300 de elevi din România au luat parte la #climateconnect, campanie a Uniunii Europene

București, 7 iunie 2022. Campania de conștientizare #climateconnect, inițiativă a Uniunii Europene coordonată în școlile din România de GuerrillaVerde.ro, a implicat peste 1300 de elevi într-un dialog global despre efectele schimbărilor climatice asupra vieții umane peste tot în lume.



Schimbările climatice reprezintă o amenințare serioasă pentru țările cele mai sărace ale lumii. În fiecare an, milioane de oameni sunt nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza dezastrelor tot mai frecvente, precum inundații, cicloane, secetă și incendii forestiere. Numai în 2020, 30,7 milioane de persoane au fost strămutate intern din cauza dezastrelor, reprezentând peste 75% dintre persoanele care se estimează că au fost strămutate în interior în acel an. Până în 2050, numărul persoanelor care au nevoie de asistență umanitară în fiecare an ar putea crește la peste 200 de milioane.


Pe măsură ce evenimentele legate de climă și vreme care necesită asistență umanitară se intensifică, răspunsul dat de Uniunea Europeană este și acesta intensificat. Bugetul umanitar al UE alocat pentru dezastre cauzate de pericole naturale a crescut constant de-a lungul anilor, iar un procent de 56% din toate proiectele umanitare finanțate de UE a inclus o componentă de pregătire pentru dezastre în ultimii 5 ani. În anul 2021, UE a alocat 150 de milioane de EUR pentru a ajuta comunitățile afectate de dezastre naturale să răspundă nevoilor urgente, cum ar fi asistența alimentară, sănătatea, apa, salubritatea, adăpostul și reabilitarea infrastructurii de bază.


Pentru a contribui la creșterea gradului de conștientizare în rândul tinerilor europeni, privind acțiunile umanitare desfășurate în țările afectate de impactul schimbărilor climatice, Departamentul European de Protecție Civilă și Ajutor Umanitar - EU Civil Protection & Humanitarian Aid a lansat la începutul lunii mai 2022 campania Climate Connect, o acțiune derulată în 10 țări ale Uniunii Europene: Italia, Lituania, Bulgaria, Franța, Grecia, Spania, Polonia, România, Olanda, Germania.


© European Union, 2022


În România, campania de conștientizare derulată în școli și facultăți a fost coordonată de GuerrillaVerde.ro, platforma educațională dedicată educației de mediu. Pe parcusul lunii mai, activități de tip dezbatere, maniest, hackathon sau fost organizate în 23 de instituții de învățământ de nivel gimnazial, liceal și universitar. În acest contect, peste 1300 de elevi din 12 orașe s-au alăturat unei conversații globale despre efectele schimbărilor climatice asupra vieții umane peste tot în lume, devenind parte dintr-un dialog global și voci ale acțiunii climatice.




O galerie foto cu imagini de la activitățile derulate în România poate fi văzută pe pagina de Facebook Guerrilla Verde, iar albumul global al acțiunulor poate fi urmărit pe rețelele sociale prin hashtag-ul #climateconnect.


Mai multe detalii despre campania #climateconnect sunt disponibile pe site-ul oficial al DG – ECHO.


Contact: contact@guerrillaverde.ro

60 afișări0 comentarii