In data de 6 iulie 2021 Net-Zero Asset Owner Alliance (un grup de investitii sub patronajul ONU constituit din 40 de institutii si coordonand un fond de investitii de circa 6.6 Trilioane USD) a emis o pozitie care sustine necesitatea implementarii unui pret global al carbonului. Actualmente numai 20% din carbonul emis global este taxat in vre-un fel (fie prin mecanisme ETS sau taxare directa). Absenta unei pozitii globale pe marginea acestui subiect submineaza tranzitia catre o economie nepoluanta si ingreuneaza implementarea scopurilor asumate de reducere a traiectoriei incalzirii globale la 1.5C.
Pozitia Net-Zero Asset Owner Alliance vine intr-un context politic in care Uniunii Europeana intentioneaza sa introduca o modalitate de taxare pentru carbon pentru o serie de produse importate in UE precum Cimentul, Otelul sau produsele chimice. UE ia in considerare implementarea unui mecanism (CBAM - Carbon Border Adjustment Mechanism) ce are extinda regulile ETS - Emissions Trade System (Sistemul de Comert cu Emisiile) si pentru produsele importante in UE.
ETS functioneaza ca si o piata a emisiilor. Fiecarui producator din UE ii este alocata anual o anumita cota de emisii. Daca depasesc aceste cote, producatorii risca penalitati foarte mari. Daca insa ei implementeaza tehnologii ce reduc emisiile acestia pot avea o parte din cota neutilizata si respectiv o pot vinde altor producatori care nu se incadreaza in propria alocare. Prin intermediul acestui mecanism UE incearca sa incurajeze inovarea si sa descurajeze poluarea excesiva. Filmuletul de mai jos explica in detaliu modalitatea de functionare a ETS.
CBAM isi propune sa asigure o abordare justa pentru producatorii UE si non-UE. La momentul actual orice producator UE participa in cadrul EU ETS prin intermediul careia sunt nevoiti sa plateasca un pret pentru excesul de carbonul emis in procesul de productie si sa se conforme unui calendar de reducere a emisiilor de carbon.
Cerinte care la momentul actual nu se aplica producatorii non-Europeni care exporta produse catre UE. Acestia trebuie sa urmareasca legislatia tarii in care sunt amplasate unitatile de productie, cu putine exceptii insa, alte state nu implementeaza politici la fel de stringente ca si cele implementate de UE, respectiv companiile pot profita de costuri mai mici pentru emisii.
Lipsa componentei de cost pentru carbon emis ofera un avantaj producatorilor non-UE. Acest dezechilibru distorsioneaza competitia, reduce profitabilitatea companiilor Europene si poate duce la relocarea unitatilor de productie in afara UE pentru a evita costurile de carbon. Relocarea productiei in afara UE nu rezolva insa problema poluarii cu carbon ci mai degraba creaza alte probleme pentru UE cum ar fi diminuarea veniturilor din taxe si impozite in UE sau cresterea somajului in anumite regiuni.
Dincolo de aspectul financiar insa, poluarea cu carbon este o problema globala iar faptul ca emisiile au loc in afara UE nu inseamna ca impactul acestor emisii este localizat. In acest context UE incearca sa asigure o abordare universala care ar incuraja companiile sa inoveze si isi reduca emisiile de carbon pentru a putea fi competitive pe piata Europeana.
Ce sunt defapt costurile de carbon si de ce e necesar sa platim pentru carbon?
Dioxidul de Carbon (CO2) este un gaz cu efect de sera: absoarbe caldura si o emite la un ritm mai lent ulterior. Incalzita de soare, Terra precum si oceanele radiaza energie termica, caldura. Diferit de oxigen si azot, dioxidul de carbon absoarbe aceasta caldura si o radiaza in atmosfera in decursul unei perioade mai lungi de timp (similar cu caramizile dintr-un cuptor). Fara acest efect de sera temperaturile pe planeta noastra ar fi negative. Totusi cresterea rapida a cantitatii de dioxid de carbon in atmosfera a dus la o crestere constanta a temperaturilor globale.
In termeni practici carbonul este o externalitate negativa in cursul productiei anumitor bunuri. In cazul cimentului, otelului sau a unor produse chimice, cantitatile de carbon eliberate in atmosfera in procesul de productie sunt considerabile. Astfel de exemplu in procesul de productia a unei tone de ciment se elibereaza circa 600-700 kg de dioxid de carbon. In acest context numai industria cimentului contribuie cu circa 7% din emisiile globale de carbon.
Aceasta externalitate are insa un impact global si anume cresterea temperaturilor globale si multitudinea de efecte negative asupra agriculturii, alimentatiei, sanatatii si bunastarii socio-economice globale. Respectiv scopul global de a reduce ritmul incalzirii globale este strans legat de necesitatea de a reduce poluarea cu dioxid de carbon.
In acest sens una din cele mai bune modalitati de a reduce cantitatea de dioxid de carbon eliberata in atmosfera este incurajarea producatorilor sa reduca poluarea in cadrul procesului de productie. In acest mod am putea introduce un mecanism de piata care ar fi echitabil fata de toti actorii si ar incuraja inovarea analizand in acelasi timp inactiunea.
Ce fel de mecanisme avem la indemana?
Emission Trade System - este un mecanism in cadrul caruia fiecarui producator ii este alocata o cota de emisii, odata depasita aceasta cota, producatorul trebuie sa cumpere cote aditionale sau sa investeasca in proiecte care reduc surplusul de emisii. Aceste cote sunt in continua descrestere, incurajand astfel producatorii sa investeasca in R&D si respectiv sa prioritizeze reducerea poluarii pe termen lung.
Avantajul ETS este posibilitatea de implementa un plan de reducere a emisiilor si de mentinerea a unei limite generale a emisiilor atat pentru intreaga economie cat si pentru anumite industrii. In acelasi timp, implementarea ETS necesita monitorizari constante ale emisiilor si o cooperare cu producatorii. Acest tip de transparenta este destul de greu de atins daca vorbim despre o cooperare globala.
Taxa pentru Carbon - stabileste un pret, o taxa pentru carbon emis fie in procesul de prductie sau in procesul de ardere a combustibililor fosili. Aceasta este universala si urmareste acelas scop ca si ETS-ul, incurajarea reducerii emisiilor de carbon prin intermediul instrumentelor financiare. Companiile care vor avea emisii de carbon mai mici vor plati respectiv o suma mai mica ca si taxa.
Avantajul acestui mecanism este simplitatea lui si posibilitatea de a implementa o astfel de taxa la nivel global. Acest sistem ar oferi un stimul puternic pentru reducerea emisiilor insa nu ar oferi posibilitatea de a implementa un plan/calendar de reducere a emisiilor deoarece nu exista o limita/cota ca si in cazul ETS. Practic pentru o taxa de carbon ar trebui sa ne incredem mai mult pietei si motivatiei comerciale a companiilor de a reduce cheltuielile.
Care sistem e mai bun?
Nu exista un raspuns direct la aceasta intrebare. Experienta UE arata ca un mecanism de tipul ETS poate fi eficient pentru a seta si urmari implementarea unui sistem de reducere a emisiilor de carbon. Mai mult decat atat, un mecanism de tipul ETS poate oferi o predictibilitatea sporita a politicilor publice pe termen lung. Totusi, implementarea unui ETS global ar fi extrem de dificila avand in vedere diversitatea legislislativa si dificultatea de a implementa un sistem universal transparent de masurare a emisiilor si de monitorizare a utilizarii cotelor de emisii.
O taxa de carbon, desi ofera o predictibilitate redusa, este totusi un mecanism ce ne-ar permite sa promovam inovarea si reducerea emisiilor la nivel global. Implementarea unei taxe globale ar putea fi si mai usoara din punct de vedere politic avand in vedere mecanismul relativ simplu de implementare a unei taxe in comparatie cu mecanismul complex de implementare a ETS.
Intr-un final, cine plateste pentru dioxidul de carbon?
Producatorii sunt cei care vor plati taxa de carbon (sau vor fi nevoiti sa cumpere cote ETS). Totusi putem sa ne asteptam ca o parte din acest cost va fi “transferat” si catre noi, consumatori finali. Scopul unei taxe de carbon nu este de a creste pretul produselor ci de a incuraja inovarea astfel incat tot mai multi producatori sa “evite” aceasta taxa folosind tehnologii nepoluante. Desi tehnologiile noi presupun o investitie majora, aceasta se poate rascumpara in timp prin intermediul unei competitivitati sporite.
Elementul cheie in aceasta ecuatie este universalitatea unei astfel de taxe. In cazul in care vom avea o taxa implementata doar local sau regional, aceasta nu va face decat sa sporeasca dezechilibrul intre producatorii locali si cei externi care nu sunt supusi acestei taxe. In acest sens atat initiativa UE de a conditiona accesul la piata UE in baza CBAM cat si propunerea celor de la Net-Zero Asset Owner Alliance vin sa “globalizeze” costurile pentru emisiile de carbon si fundamenteze o abordare globala in vederea reducerii poluarii cu dioxid de carbon.
Articol prezentat de Dr. Sorin Cebotari, Fondator si coordonator proiect infoclima.ro,platforma ce contribuie la imbunatatirea calitatii discursului public in legatura cu schimbarile climatice, incurajand cercetatorii si oamenii de stiinta sa comunice publicului larg rezultatele cercetarilor din domeniu si relevanta acestora pentru societatea noastra.
Comentários