top of page
  • White Facebook Icon
  • White Instagram Icon
  • LinkedIn
  • YouTube

Forumul Economiei Circulare - perspectiva economica a economiei circulare in Romania si Europa

Maria-Sara Tesiu

In perioada 30 - 31 martie 2021 a avut loc Forumul Economiei Circulare, un eveniment online organizat de platforma de educatie ecologica Guerrilla Verde impreuna cu parteneri institutionali si nonguvernamentali. Programul a inclus prezentari ale expertilor internationali si locali in domeniul economiei circulare si a propus analiza acestora din perspectiva legislativa si structurala; economica; sociala; educationala, de cercetare si comunicare.

In cadrul panelului despre perspectiva economica a economiei circulare in Romania si Europa, publicul a putut urmari interventiile a 5 specialisti romani si straini in legatura cu aspectele cele mai importante ale economiei circulare.




Karoliina Tuukkanen, Project Manager al proiectului KIEPPI si reprezentanta a orasului Tampere in cadrul acestuia, a facut referire la o serie de activitati si obiective create in vederea atingerii unor standarde de sustenabilitate in Tampere, Espoo si Turku, trei orase finlandeze. Scopul principal al proiectului este acela de a genera un model partenerial pentru co-crearea unor comunitati sustenabile si carbon neutral. Grupurile tinta vizate de proiect sunt companiile care dezvolta produse si servicii destinate economiei circulare. Pe langa modelul partenerial, proiectul mai are in vizor si o serie de teme secundare. Cateva teme abordate pana in prezent sunt Circular Economy in Infrastructure Building, Sustainable and Healthy Green and Blue Landscape si Urban Food Production.


Frauke Muth, Directorul Biroului si al Programului de Business in Romania si Bulgaria, in cadrul EEA and Norway Grants a adus in atentie obiectivele generale ale EEA (European Economic Area) - contribuirea la reducerea disparitatilor la nivel social si economic dintre tarile constituente si intarirea relatiilor dintre Norvegia, Islanda si Liechtenstein si tarile beneficiare, printre care se regaseste si Romania. In perspectiva lui Frauke, Romania are o problema in ceea ce priveste eficientizarea folosirii resurselor. Totusi, acolo unde exista probleme exista si solutii, iar in acest caz solutia vine si cu o serie de beneficii: reducerea costurilor, cresterea profitului si a reputatiei si, mai ales, scaderea riscurilor.


Prezentarea lui Cristian Pocol, Presedinte al Asociatiei Respo DEEE a facut referire la aspectele economiei circulare din managementul deseurilor echipamentelor electrice si electronice. Prima tema si, de asemenea, cea mai importanta, este cea a colectarii de astfel de echipamente. „Aici putem sa vorbim despre o educatie si, in acelasi timp, de o obisnuinta a multor utilizatori si detinatorilor care, in ultima perioada, a inregistrat o modificare a comportamentului”, a declarat acesta. Este vorba despre un procent foarte mic al detinatorilor de echipamente electrice si electronice care, dupa utilizarea acestora, le trimit spre a fi reciclate in mod corespunzator.


O alta problema este lipsa educatiei in vederea separarii acestui tip de deseuri, in mod corect, de restul deseurilor menajere. Pe langa obligatia utilizatorilor de a respecta indicatiile privitoare la reciclarea de astfel de bunuri, producatorii sunt, de asemenea, obligati, conform Legislatiei in vigoare, sa acorde o importanta sporita principiilor de proiectare, astfel incat produsul final sa fie usor reciclabil. Scopul Asociatiei Respo DEEE este acela de a ajuta la rezolvarea problemelor mentionate anterior si a aduce la cunostinta obligatiile consumatorilor si ale producatorilor, prin implementarea unor programe si mecanisme de reciclare a bunurilor de natura electrica si electronica.


Prevenirea este, de asemenea, un pilon important in contextul economiei circulare. Luminita Rosca, Managerul Departamentului de Mediu, Stratos, a explicat rolul sectorului privat in economia circulara. Conform acesteia, sectorul privat trebuie sa includa in strategiile de creatie a unui produs si principiile economiei circulare, sa incurajeze si sa creeze parteneriate sustenabile in zonele de aprovizionare de materie prima si logistica si, nu in ultimul rand, sa analizeze impactul actiunilor sale asupra mediului si sa il diminueze pe cat posibil. Luminita Rosca sustine ca respectarea planului de prevenire a deseurilor, reglementat si introdus in legislatia nationala, trebuie sa devina o prioritate.


Emilia Pisani, Communications Officer in cadrul Celsius Initiative Suedia, a adus in atentie actiunile organizatiei din care face parte, acela de a accelera procesul de identificare a noi surse de energie prin implementarea unor solutii sustenabile de incalzire si racire in orase. Solutiile propuse au ca scop final inlocuirea centralelor termice individuale din case cu un sistem de incalzire centralizat. Desi, procentual, orasele ocupa doar 2% din suprafata Pamantului, acestea consuma aproape doua treimi din energia produsa pe tot globul. Astfel, incalzirea si racirea in orase reprezinta un factor crucial ce poate impacta puternic sustenabilitatea si economia circulara.


Inregistrarea video a evenimentului poate fi urmarita pe canalul de YouTube Guerrilla Verde.




Articol realizat de Maria-Sara Tesiu, student FJSC, ca activitate a stagiului de practica desfasurat in cadrul Media Image Factory.


Parteneri: Ambasada Suediei la Bucuresti, Ambasada Finlandei la Bucuresti, Innovation Norway, Universitatea de Vest din Timisoara, Coalitia pentru Economie Circulara - CERC, FEPRA, Asociatia Respo DEEE, Stratos, Eco Synergy, SNRB, InfoClima, Asociatia SNK, Asociatia Alucro, Every Can Counts Romania, Asociatia Act for Tomorrow, ViitorPlus – Asociatia pentru Dezvoltare Durabila, Asociatia Ateliere Fara Frontiere


Parteneri media: Radio Eco Natura, Green News, Green Report, Stiri.ONG




 
 
 

Commenti


bottom of page