UE a stabilit un traseu ambitios in vederea atingerii neutralitatii carbonului pana in 2050. Acest plan, conex Acordului de la Paris, presupune o serie de masuri imediate de reducere a poluarii cu CO2. Printre aceste masuri se numara si reducerea consumului de combustibili fosili. Acest lucru, insa, pare sa vina in contradictie cu planurile de extindere a retelei de conducte si a terminalelor pentru gaz natural lichefiat (LNG) pentru transportul gazelor naturale in UE.
Aceasta dilema este extrem de relevanta din moment ce pentru scenariu de neutralitate a carbonului, UE anticipeaza o reducere substantiala a importurilor de gaze naturale. Conform autorilor raportului, toate scenariile curente estimeaza o reducere a importurilor sub 200 miliarde metri cubi de gaz pe an. Aceste scenarii au fost dezvoltate de Comisia Europeana, de Agentia Internationala pentru Energie (IEA) si de Reteaua Europeana a Transportatorilor de Gaz (ENTSOG).
De remarcat ca in acest moment, UE are o capacitate de import 3 ori mai mare decat cantitatea anticipata pentru a fi importata in 2050. In acest context, atat infrastructura aflata in etapa de constructie, cat si cea propusa, contribuie de fapt la cresterea unei capacitati de import ne-utilizabile dupa 2050. De fapt, acest lucru poate duce la blocarea a circa 87 miliarde euro in proiecte de infrastructura care nu va fi necesara in urmatorii 30 de ani.
Presiunea UE se materializeaza prin reducerea finantarii
Finantarea proiectelor mari de infrastructura energetica (precum conductele de gaz sau terminalele LNG) este asigurata in proportie de ⅔ din surse publice si ⅓ din surse private. Dincolo de suportul financiar propriu-zis, participarea la finantare a institutiilor publice Europene precum Comisia Europeana sau Banca Europeana de Investitii (EIB) creste credibilitatea proiectelor si in acest mod incurajeaza participarea actorilor privati la finantarea proiectelor.
Totusi, sprijinul institutiilor Europene pentru proiecte legate de sectorul combustibililor fosili este tot mai mic. Parlamentul European va vota in a doua jumatate a lui 2021 pentru o posibila eliminare a gazelor naturale din categoria proiectelor tratate preferential si care se pot califica pentru finantare publica din bugetul UE prin intermediul Retelei Trans-Europene pentru Energie (TEN-E).
Mai mult, EIB intentioneaza sa sisteze orice investitie in proiecte ce tin de sector combustibililor fosili, inclusiv infrastructura de transport a gazelor naturale, incepand cu finalului 2021. Cu toate ca activistii de mediu au semnalat investitii consistente din partea EIB in sectorul combustibililor fosili chiar dupa asumarea reducerii acestor investitii, este evident ca finantarea pentru infrastructura de transport a gazelor naturale prin intermediul EIB va deveni mai dificila, daca nu chiar imposibila.
Evolutiile de la nivelul institutiilor europene incep sa fie aiba un ecou si printre investitorii privati. Astfel, in ianuarie 2021, AVIVA Investors – una din cele mai importante companii de administrare a activelor din Regatul Unit, declara ca va evita investitiile in companiile ce activeaza in sectorul de petrol si gaze in lipsa unui plan de mediu mult mai ambitios. Acest plan ar trebui sa contina o strategie pentru neutralitatea de carbon sau includerea riscurilor climatice in planul de cheltuieli.
Practic, exista o serie de indicii ca investitiile in sectorul carburantilor fosili vor deveni tot mai greu de accesat. O reducere a investitiilor publice in acest sector poate duce la necesitatea de a atrage mai multi investitori privati, care in acelasi timp ar putea creste pretul imprumutului, data fiind lipsa institutiilor Europene din structura de investitii.
Conteaza oare aceste dinamici pentru Romania?
Conform datelor prezentate in raport, Romania este lider la nivelul UE in materie de costuri totale ale infrastructurii de gaze naturale in constructie si ale celei planificate. Astfel, tara noastra are nevoie de circa 13.3 miliarde de euro pentru a finaliza proiectele in derulare sau pe cele propuse pentru viitor.
Romania e lider European la capitolul infrastructura de transport gaze naturale planificata si in derulare.
Partea buna este ca suntem lideri in dezvoltarea unui anumit tip de infrastructura (cel putin la nivel de planificare). Partea mai putin buna e ca urmarim investitii intr-un sector energetic poluant si nesustenabil. Practic, aceste investitii majore pot deveni irelevante sau putin utilizate in doar 25-30 de ani. Desigur, putem re-conditiona aceasta infrastructura pentru transportul de hidrogen verde (despre ce presupune acesta si in ce mod poate fi util tranzitiei energetice putem afla mai multe din acest articol). Totusi acest scenariu nu reprezinta o certitudine in momentul de fata si ar fi prematur sa vorbim despre posibilitatea unei astfel de reconditionari.
Un alt argument pentru mentinerea acestor investitii in infrastructura de gaz in Romania tine de exploatarea propriilor resurse si folosirea acestora pentru consumul intern sau comercializarea in interiorul UE. In acest context nu ar trebui sa fim ingrijorati de reducerea importurilor de gaze naturale, respectiv redundanta infrastructurii de import din moment ce noi vorbim despre o infrastructura interna. Cu toate acestea, scenariile curente arata o scadere a consumului de gaze naturale in interiorul UE, fapt ce ar duce la reducerea importurilor. Asadar, constructia unei retele de transport mari si costisitoare poate sa nu fie obligatoriu una avantajoasa din punct de vedere financiar pe termen lung. Ce tine de consumul intern, ar trebui sa analizam oportunitatea de a investi direct in surse regenerabile, evitand astfel necesitatea de a construi o infrastructura locala costisitoare, doar pentru a o abandona in 25-30 de ani in favoarea energiilor regenerabile.
Conform scenariului prezentat de Comisia Europeana, consumul de gaze naturale ar putea sa se reduca pana la un sfert din volumurile actuale catre 2050.
Alternative?
E dificil sa modificam strategiile energetice nationale „din mers”. Totusi, ar trebui sa redirectionam sustinerea, atat la nivelul politicilor publice, cat si la nivelul finantarii, catre proiecte de energie regenerabila. Astfel, am putea creste eficienta energetica nationala si dezvolta un plan de tranzitie energetica pentru urmatorii 50 de ani. In articolul sau, Andrei David Korberg prezinta o lista de masuri exacte ce ne-ar permite sa reducem emisiile de CO2, marind in acelasi timp independenta energetica nationala. Printre altele el sugereaza:
Extinderea mult mai ambitioasa a capacitatii eoliene si solare, dat fiind pretul redus pe kWh de energie, mai ieftin decat cel oferit de energia nucleara.
Limitarea extinderii capacitatilor nucleare, acestea fiind incompatibile cu integrarea surselor de energie intermitenta.
Intretinerea, modernizarea si extinderea, dupa caz, a sistemelor de termoficare, o infrastructura urbana esentiala pentru reducerea consumului decombustibil, si integrarea surselor de energie regenerabila.
Incurajarea si extinderea finantarii pentru achizitionarea de vehicule cu emisii zero, in special electrice, concomitent cu extinderea infrastructurii de incarcare.
O strategie pe termen scurt, mediu si lung privitor la implementarea economiei circulare atat la nivel national cat si la nivel local.
Toate acestea ar trebui sa porneasca de la un dialog social larg in legatura cu viitorul energetic al Romaniei.
Articol prezentat de Dr. Sorin Cebotari, cercetator infoclima.ro, platforma ce contribuie la imbunatatirea calitatii discursului public in legatura cu schimbarile climatice, incurajand cercetatorii si oamenii de stiinta sa comunice publicului larg rezultatele cercetarilor din domeniu si relevanta acestora pentru societatea noastra.
