top of page
  • Sustainability Star Award

Sustainability Star Award: Aluminiul în Revoluția Verde - Sustenabilitate și Reciclare

Actualizată în: 5 dec. 2023

Aluminiul în Revoluția Verde: Sustenabilitate și Reciclare pentru un Viitor Durabil

Acest material face parte din competiția Sustainability Star Award, Categoria II: Sustenabilitatea Aluminiului și Reciclarea

Autor: Luchiian Alexandru – fondator proiecte de mediu folosind tehnologia IoT


În secolul 21, conceptul de sustenabilitate a devenit nu doar o temă centrală, ci și un imperativ pentru societatea globală. Suntem ultima generație care trebuie să renunțe la consumul haotic și prima generație care trebuie să se gândească și la generațiile viitoare. Cu provocări precum schimbările climatice, epuizarea resurselor naturale și poluarea în creștere, este evident că trebuie să adoptăm o abordare sustenabilă în toate aspectele vieții noastre. Sustenabilitatea înseamnă echilibrul dintre nevoile noastre prezente și capacitatea Pământului de a susține aceste nevoi în viitor. Este un angajament față de conservarea resurselor, protejarea mediului și crearea unui echilibru între progresul economic și bunăstarea ecologică. Într-un secol în care tehnologia avansează rapid și societatea se schimbă într-un ritm accelerat, importanța sustenabilității devine crucială pentru asigurarea unui viitor durabil pentru generațiile viitoare. Este timpul să recunoaștem că acțiunile noastre individuale și colective au un impact direct asupra mediului înconjurător și că fiecare pas către sustenabilitate reprezintă o investiție într-un viitor mai echilibrat și prosper.



Importantă reciclării în sustenabilitate

Reciclarea joacă un rol major în standardele actuale de bunăstare. Noua eră a sustenabilității în secolul XXI este una dintre preocupările majore care a creat nevoia unei alternative la eliminarea convențională a deșeurilor. Creșterea consumului global generează mai multe deșeuri și este urmată de o cerere mai mare de materiale reciclabile prin creșterea producției.


Procesul de colectare și transformare a deșeurilor în materiale noi și utilizabile se numește reciclare. Este una dintre metodele ecologice de gestionare a deșeurilor solide pentru o societate durabilă, în loc să le lăsăm să ajungă la gropile de gunoi. Metodele actuale de eliminare a deșeurilor ne amenință mediul și sănătatea, dar cu ajutorul reciclării durabile, conservăm resursele naturale și diminuăm daunele pe care le provocăm lumii. Reciclarea materialelor neregenerabile reduce poluarea mediului și protejează ecosistemele naturale. Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că nu toate operațiunile de reciclare sunt durabile și benefice pentru mediul nostru.



Reciclarea este un proces îndelungat și este necesar să fim conștienți pe parcursul întregului proces. În timp ce noi, în calitate de cetățeni, putem face un efort pentru a fi cât mai atenți posibil la separarea și colectarea materialelor noastre reciclabile, este foarte dificil pentru companiile de colectare a deșeurilor și pentru instalațiile de recuperare a materialelor să fie la fel de precaute ca și noi.

Reciclarea aduce cu sine o serie de beneficii semnificative, influențând pozitiv atât mediul înconjurător, cât și societatea în ansamblu. Iată câteva dintre principalele beneficii ale reciclării:

1. Conservarea Resurselor Naturale: Reciclarea reduce dependența de materii prime noi, conservând resursele naturale precum lemnul, apa și mineralele.

2. Reducerea Deșeurilor: Prin transformarea deșeurilor în resurse, reciclarea ajută la diminuarea cantității de deșeuri depozitate în gropile de gunoi și reduce presiunea asupra capacității acestora.

3. Economie Energetică: Producerea de materiale din materiale reciclate necesită adesea mai puțină energie decât producerea de la zero a acelorași materiale, contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

4. Scăderea Emisiilor de Carbon: Reducerea producției de materiale noi în favoarea reciclării contribuie la diminuarea emisiilor de carbon și la combaterea schimbărilor climatice.

5. Creșterea Economiei Circulare: Reciclarea promovează conceptul de economie circulară, în care resursele sunt utilizate eficient și durabil, contribuind la creșterea durabilității la nivel global.

6. Creșterea Creării de Locuri de Muncă: Industria reciclării generează oportunități de angajare în colectarea, transportul, prelucrarea și fabricarea produselor reciclate.

7. Protecția Biodiversității: Reducerea exploatării resurselor naturale prin reciclare ajută la conservarea habitatelor naturale și la protejarea biodiversității.

8. Promovarea Responsabilității Individuale: Reciclarea încurajează responsabilitatea individuală în gestionarea deșeurilor, educând și sensibilizând populația cu privire la importanța protejării mediului.

9. Inovație și Cercetare: Nevoia de a recicla materiale diverse stimulează inovația și cercetarea pentru a găsi metode mai eficiente și durabile de reciclare.

10. Imbunătățirea Calității Aerului și a Apei: Reducerea cantității de deșeuri depozitate și a emisiilor poluante asociate cu producția de noi materiale contribuie la îmbunătățirea calității aerului și apei.

Aceste beneficii evidențiază rolul esențial pe care reciclarea îl joacă în construirea unei societăți mai durabile și a unui mediu înconjurător mai sănătos pentru generațiile viitoare.


Aluminiu, una din cele mai importante resurse reciclabile

În era contemporană, în care conștientizarea asupra impactului nostru asupra mediului devine tot mai acută, reciclarea devine o cale crucială pentru a modela un viitor sustenabil. Principalele resurse reciclabile reprezintă coloanele de susținere ale acestei abordări, transformându-se în baza unei economii circulare și a unui mod de viață mai responsabil. De la materialele clasice precum hârtia și sticlă, la metalele feroase și neferoase și plasticul inovator, toate acestea pot reintră în economia circulară că și materie prima secundară prin reciclarea corespunzătoare, protejând resursele planetei noastre.


Printre aceste resurse reciclabile, aluminiul reprezintă un punct luminos în peisajul sustenabilității. Cu o adaptabilitate remarcabilă și o eficiență de reciclare semnificativă, aluminiul devine nu doar o materie primă valoroasă, ci și un simbol al angajamentului nostru pentru un viitor mai verde și mai echilibrat. În acest context, explorăm în acest articol nu doar importanța reciclării în general, ci și modul în care aluminiul se impune ca una dintre principalele resurse reciclabile, jucând un rol esențial în eforturile noastre colective de a construi o lume mai sustenabilă.


Compușii aluminiului constituie 8.13% din scoarța terestră, fiind întâlniți în substanțele minerale, precum și în lumea vegetală și animală. În stare naturală este întâlnit sub forma mineralelor, dintre care amintim silicații, silicoaluminații (feldspat, mică, argile), criolitul (fluoaluminat de sodiu), bauxita, corindonul. După fier, acesta a devenit metalul cu cea mai largă întrebuințare. Aluminiul a fost remarcat pentru faptul că este un metal ușor, cu o densitate de 2.7 g/cm3. Această calitate îl face să fie utilizat în cantități mari în industria navală și aeronautică. Capacitatea mare de reflexie este folosită în construirea oglinzilor metalice. Este un bun conducător electric și termic, fiind folosit în industria electrochimică sub formă de sârmă, înlocuind conductoarele electrice din cupru, care sunt mai scumpe. Este foarte utilizat în industria alimentară unde se întâlnește sub formă de doze pentru băuturi sau cutii pentru conserve.


Astazi, aproximativ 75% din tot aluminiul produs în istorie - aproape un miliard de tone metrice - este încă în uz. Reciclarea implică refolosirea metalului, care necesită doar 5% din energia utilizată pentru a produce aluminiu nou din minereu de bauxită: sinteza primară a matealului din minereuri consumă 45 kWh/kg din cauza entalpiei mari a oxidului său și aproximativ 12 kg CO2/kg, în timp ce refolosirea deșeurilor de Aluminiu (sinteză secundară) consumă doar 2,8 kWh/kg din cauza punctului său de topire scăzut (660 °C) și aproximativ 0,6 kg CO2/kg .



De ce este utilizat Aluminiul in detrimentul sticlei sau al plasticului?


Există atât de mulți factori diferiți de luat în considerare când spunem că aluminu este ales în detrimentul sticlei sau al plasticului dacă vorbim de impactul asupra mediului :

1. Cât de multă energie este folosită pentru a-l produce;

2. Dacă acea energie este regenerabilă sau combustibili fosili;

3. Cât de multă apă este folosită în acest proces;

4. Cât de multă degradare a mediului are loc la obținerea materiilor prime;

5. Câte toxine și deșeuri periculoase sunt create în timpul extracției, fabricării și eliminării;

6. Cât de departe trebuie să fie transportat;

7. Cât de voluminos și de greu este articolul (ceea ce influențează cât de mult spațiu este necesar pentru transport și depozitare, câtă energie este utilizată în timpul transportului și cât spațiu va ocupa într-o groapă de gunoi);

8. Cât de ușor este reciclabil și cât de des este reciclat;

9. Cât de mult contribuie procesul global la emisiile de gaze cu efect de seră;

10. De câte ori poate fi materialul reciclat;


Pentru industrial alimentară, aluminiul este utilizat pentru că protejează conținutul de lumină și oxigen. Este un material ușor, iar cutiile sunt ușor de stivuit, ceea ce face că depozitarea și transportul să fie mai eficiente. Are o greutate mai mică ceea ce duce la un consum redus de combustibil utilizat în transport, diminuând emisiile de gaze cu efect de seră.





Reciclarea aluminiului utilizează cu 92%-95% mai puțină energie decât producția de aluminiu din materii prime. De asemenea, se eliberează cu 97% mai puține gaze cu efect de seră produse în procesul de producție primară. Reciclarea unei tone de aluminiu economisește 9 tone de emisii de CO2 și 4 tone de bauxită - materia primă din care se produce aluminiul. Metalul este o resursă disponibilă în permanență. Este 100% reciclabil, pentru totdeauna, astfel încât emisiile de CO2 sunt minime de fiecare dată când trece prin circuitul de reciclare. Fabricarea cutiilor de aluminiu din metal reciclat este de 20 de ori mai eficientă din punct de vedere energetic decât utilizarea materialului primar (adică fabricat din materii prime). Cutia goală de băutură pe care o reciclați ar putea trece prin procesul de reciclare și să fie din nou la vânzare ca o cutie nouă în doar 60 de zile.



Se estimează că, până în 2050, cantitatea de aluminiu disponibilă pentru reciclare se va dubla. Acest lucru oferă o oportunitate de a aduce sectorul metalurgic mai aproape de o economie circulară. O provocare constă în faptul că o cantitate mare de deșeuri este reprezentată de deșeuri postconsum, care conțin niveluri ridicate de contaminare elementară. Acest lucru trebuie luat în considerare în strategiile de proiectare a aliajelor mai durabile. O tendință de "aluminiu verde" a declanșat deja o nouă platformă de tranzacționare pentru aluminiul cu emisii reduse de carbon la Bursa de metale din Londra (2020). Această tendință poate duce la limitarea utilizării materialelor mai puțin durabile în produsele viitoare.


În medie, o treime din aluminiul utilizat în prezent este produs din deșeuri reciclate , deși se preconizează că această fracțiune va crește la 50 % până în 2050, conform datelor (2019) ale Institutului Internațional al Aluminiului .Diferențele uriașe dintre sinteza primară și cea secundară în ceea ce privește emisiile gazelor cu efect de seră și consumului de energie fac din aliajele de aluminiu, un pilon important al unei economii circulare și un subiect important pentru cercetarea în domeniul metalurgiei durabile .




Pe lângă reciclarea ambalajelor de la băuturi din sistemul alimentar, folosirea aluminiului recilat din alte surse precum părți de mașini, componete sau alte surse, prezintă un exemplu în care utilizarea de Metalul Rege (Aluminiu) reciclat (în locul materialului provenit din sinteză primară) într-un vehicul generează nu numai o reducere cu 28% a masei (reducerea consumlui de combustibil), ci și o reducere cu 35% a consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră în timpul fabricării.



În concluzie, explorarea beneficiilor reciclării aluminiului ne poartă în lumea promițătoare a sustenabilității și responsabilității ecologice. Aluminiul, ca resursă reciclabilă, nu doar că aduce avantaje directe economiei, ci și contribuie la protejarea mediului înconjurător. Prin conservarea resurselor naturale, reducerea emisiilor de carbon și stimularea economiei circulare, reciclarea aluminiului se afirmă ca un pilon esențial în eforturile noastre de a construi un viitor mai durabil.

Pe lângă beneficiile tangibile, precum economia de energie și reducerea deșeurilor, procesul de reciclare a aluminiului ne amintește de puterea pe care o avem ca societate de a influența pozitiv mediul nostru. În fiecare doză de băut sau obiect din aluminiu reciclat, se află o poveste a responsabilității colective și a angajamentului față de un mediu mai curat și mai sănătos.


Prin continuarea eforturilor noastre de a promova și practica reciclării aluminiului, nu doar îmbunătățim calitatea vieții noastre, ci și contribuim la modelarea unei moșteniri durabile pentru generațiile ce vor veni. Aluminiul reciclat nu este doar un material; este o alegere conștientă pentru un viitor mai strălucitor și mai verde. Prin reciclare, transformăm nu doar obiecte, ci și perspective, devenind arhitecții unui mediu mai prosper și mai echilibrat.


Nu uitați, viitorul este conectat la natură.



69 afișări0 comentarii
bottom of page